Skip to main content

About Sameday

Choose a language

 

  1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

1.1. Campania „Trimite colete cu SAMEDAY easyway și câștigă bilete VIP la UNTOLD 2024” (denumită în continuare “Campania”) este organizată de către societatea DELIVERY SOLUTIONS S.A. (denumită în continuare “Delivery” sau “Organizatorul”), operator exclusiv al brand-ului „Sameday”, cu sediul social în București, Clădirea Globalworth Square, etaj 6&7, Strada Gara Herăstrău nr.6, Sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/7031/2008, CIF RO 23743772, reprezentată legal și statutar prin D-nul Lucian Baltaru, în calitate de Administrator.

1.2. Campania se va desfășura conform prevederilor prezentului Regulament (denumit în continuare „Regulamentul”) obligatoriu pentru toate persoanele care, îndeplinind condițiile prevăzute în Art.5 din cuprinsul Regulamentului, vor participa la Campanie (denumiți în continuare „Participanți”).

 

  1. DURATA CAMPANIEI. ARIA DE DESFĂȘURARE. SCOPUL CAMPANIEI.

2.1. CAMPANIA se desfășoară în perioada 17 iunie 2024, ora 00:00:00 – 01 iulie 2024, ora 23:59:59, denumită ( „Perioada de Derulare a Campaniei”).

2.2. CAMPANIA este organizată și desfășurată pe teritoriul României, doar prin intermediul aplicației mobile SAMEDAY App.

2.3. Scopul Campaniei constă în promovarea Serviciului poștal și de curierat “SAMEDAY easyway[1]”, prestat prin intermediul automatelor “easybox[2]”, ca una dintre metodele out of home cele mai eficiente si accesibile de livrare/preluare a expedierilor.

 

  1. REGULAMENTUL CAMPANIEI

3.1. Regulamentul campaniei este disponibil, în mod gratuit, pe toata durata campaniei, pe website-ul https://sameday.ro/untold2024-regulament/.

3.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral Regulamentul sau de a prelungi perioada CAMPANIEI prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială https://sameday.ro/untold2024-regulament/, cu minim 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a modificării sau prelungirii.

3.3. De asemenea, Organizatorul își rezerva dreptul să anuleze oricând prezenta Campanie prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială https://sameday.ro/untold2024-regulament/, cu minim 24 de ore înainte de momentul anulării. În cazul anulării Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de orice răspundere față de participanți, în sensul că nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire, penalitate sau alte asemenea. Totodată, în cazul anulării Campaniei, Organizatorul va înceta acordarea beneficiului reglementat de prezentul Regulament.

3.4. Potrivit liberei decizii, Organizatorul poate mediatiza CAMPANIA în scopul informării publicului și prin intermediul canalelor media.

 

  1. DREPTUL DE PARTICIPARE

4.1. La CAMPANIE poate participa orice persoană fizică cu vârstă de minim 18 ani, împliniți la data începerii Campaniei și orice persoană juridică, cu domiciliul/reşedinţa, respectiv sediul în România, care nu a încheiat cu Delivery Solutions S.A., un contract de prestări servicii de poștă și curierat și care utilizează prin intermediul aplicației mobile SAMEDAY App serviciul de livrare locker to locker “SAMEDAY easyway” și expediază colete în Perioada de Derulare a Campaniei (17 iunie 2024, ora 00:00:00 – 01 iulie 2024, ora 23:59:59).

4.2. Nu pot participa la Campanie angajații societății DELIVERY SOLUTIONS S.A., angajații Agențiilor implicate în activitatea desfășurată de Organizator și ai companiilor distribuitoare ale societății DELIVERY SOLUTIONS S.A. (societăți subcontractoare de prestare de servicii de curierat) și nici membri familiilor acestora (copii, părinți, frați/surori, soț/soție).

4.3. Nu sunt eligible și nu pot participa la concurs persoanele care au un contract de prestari servicii de posta, curierat si transport incheiat cu Organizatorul.

4.4. Participarea la această CAMPANIE implică cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament.

 

  1. MECANISMUL CAMPANIEI

5.1. Pentru a participa la CAMPANIE, Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

5.1.1.  Să îndeplinească condițiile incluse în prevederile Cap.4, art. 4.1.

5.1.2. Să nu aibă încheiată o relație contractuală valabilă cu Delivery Solutions S.A.;

5.1.3. Să își descarce / să aibă descarcată aplicația mobilă SAMEDAY App;

5.1.4. Să se înregistreze / să dețină un cont eligibil (cont eligibil = cont ce contine complet si corect nume, prenume, adresa de email, numar de telefon din Romania format +407xxxx sau 07xxxxx), în aplicația mobilă SAMEDAY App;

5.1.5. Să comande și să achiziționeze serviciul de livrare locker to locker “SAMEDAY easyway” doar prin intermediul aplicației mobile SAMEDAY App, în Perioada de Derulare a Campaniei;

5.1.6. Să genereze AWB[3]-ul de livrare din aplicația mobilă SAMEDAY App,  pentru o trimitere poștală care va respecta condițiile de eligibilitate și livrare prin easybox (https://sameday.ro/restrictii-si-conditii-de-transport-in-easybox/) și să predea personal (să încarce fizic) trimiterea poștală cu livrarea trimiterii la easybox-ul indicat pe AWB-ul generat, , în Perioada de Derulare a Campaniei;

5.1.7. Dacă trimiterea poștală nu va fi predată (încărcată fizic) în easybox în Perioada de Derulare a Campaniei, trimiterea nu este eligibilă și nu va fi înscrisă automat în tragerea la sorți.

5.1.8. Nu sunt eligibile trimiterile care utilizează oricare alte servicii din Oferta Comercială Sameday și nici trimiterile care utilizeaza serviciul „SAMEDAY easyway”, achizitionat prin intermediul site-ului https://trimite-colete-easyway.sameday.ro/.

5.1.9. Pentru fiecare comandă care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 și art. 5, alin. 5.1 (pct. 5.1.1., 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4; 5.1.5.; 5.1.6.), expeditorul este înscris automat în tragerea la sorți cu toate trimiterile eligible (AWB-urile) asociate unui singur număr de telefon valid. Mai multe trimiteri eligibile mai multe șanse de câștig.

5.2. Indiferent de numărul AWB-urilor înscrise la extragere, câștigătorului i se va atribui un singur premiu indiferent de câte ori este desemnat câștigător.

5.3. Orice conținut care încalcă mențiunile de mai sus va fi eliminat din Concurs de către Organizator, cu efect imediat.

5.4. Organizatorul nu garantează continuitatea, neîntreruperea sau securitatea la accesarea internetului.

 

  1. DESCRIEREA PREMIILOR

6.1. Premiile Concursului vor fi oferite de către Organizator.

6.2. În cadrul Campaniei vor fi acordare 5 (cinci) premii în total, conform mecanismului descris la cap. 7, fiecare premiu constând în 2 (două) bilete, categoria VIP, la UNTOLD, perioada 08-11 august 2024,  desfășurat în Romania, la Cluj Napoca. Se va acorda un singur premiu pentru fiecare câștigător înscris în concurs pe toata perioada desfasurarii tombolei, indiferent de câte ori este desemnat câștigător.

6.3. Valoarea totală a premiilor acordate este de 29.000 ron (TVA inclusă).

6.4. Suma menționată la Art.6.3 reprezintă valoarea netă a premiilor.

6.5. Organizatorul va transfera cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra unui singur premiu din cele 5 (cinci), aferent către fiecare Participant desemnat drept câștigător în cadrul Campaniei, conform prevederilor Art.7.

6.6. Fiecare premiu va fi predat exclusiv fiecărui câștigător desemnat de către Organizator conform dispozițiilor alin. 7.9.

6.7. Organizatorul nu va preda premiul către nicio altă persoana înafara câștigătorului chiar și în situația în care o persoana se află în posesia actului de identitate al câștigătorului.

6.8. Nu se va acorda contravaloarea în bani sau în alte obiecte pentru premiul acordat, iar premiul nu se poate înlocui cu alte beneficii.

 

  1. TRAGEREA LA SORȚI, DESEMNAREA și ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR

7.1. În data de 17 iulie 2024, Organizatorul va anunța numele celor 5 (cinci) câștigătorii extrași prin intermediul https://www.random.org/,  premiile acordate, precum și numele rezervelor extrase pentru fiecare câștigător, cu menționarea ordinii extragerii pe https://sameday.ro/untold2024-regulament. Pentru fiecare potențial câștigător al unui premiu care a fost deja extras, se vor extrage câte 2 (doua) rezerve (în cazul în care intervine una din situațiile prevăzute la Art. 7.4;7.5; 7.6 de mai jos).

7.2. Pentru tragerea la sorți va fi utilizat numărul de AWB pe baza căruia se identifică expedierile pentru care expeditorul a optat pentru serviciul locker to locker, încarcate și livrare prin intermediul automatelor easybox pe perioada de derulare a Campaniei.

7.3. Organizatorul va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de participare prezentate la art. 4 si art. 5.
7.4. Organizatorul va contacta prin telefon participantul declarat câștigător în urma tragerii la sorți, folosind datele de contact înscrise de către acesta în vederea emiterii Awb-ului, în maximum 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la desemnarea lui, cu privire la etapele pe care trebuie sa le parcurgă în vederea validării și  intrării în posesia premiului. Organizatorul va încerca, inițial, sa contacteze câștigătorul prin apelare la numărul de telefon de maximum 3 (trei) ori, în 3 (trei) zile diferite și la ore diferite, în intervalul orar (9.00 – 17.00).

7.5. Dacă, din motive independente de voința Organizatorului, câștigătorul nu poate fi contactat de către Organizator în condițiile precizate ( are telefonul închis sau nu răspunde la nici unul dintre apeluri sau numărul de telefon nu este valid pentru apelare), acesta va fi invalidat și își va pierde dreptul asupra premiului și se va apela la cei 2 (doi) participanți extrași ca rezerve, în ordinea extragerii.

7.6. Prin intermediul apelului telefonic Organizatorul va solicita adresa de e-mail pentru a se efectua procesul de validare si ulterior expedierea premiului. Câștigatorul trebuie să furnizeze copia C.I. în termen de 24 de ore de la comunicarea e-mail-ului de către Organizator în vederea valiđării și întocmirii procesului-verbal de predare-primire a premiului necesar efectuării plătii de catre Organizator a impozitului aferent venitului din premii conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

7.7. Dacă ulterior contactării câștigătorului se va constata că acesta refuză primirea premiului sau că acesta nu comunică copia C.I. sau procesul-verbal semnat, reply la adresa [email protected], în termen de 24 de ore de la comunicarea e-mail-ului Organizatorului, respectivul câștigător va fi invalidat și își va pierde dreptul asupra premiului și se va trece la validarea rezervelor, în ordinea în care acestea au fost extrase. Aceeași procedură de validare se va repeta pentru fiecare rezervă desemnată pentru respectivul premiu, până la validarea finală a unei rezerve drept câștigător al acelui premiu.

7.8. Participanții câștigători își exprimă în mod expres acordul pentru prelucrarea datelor personale în vederea livrării premiului câștigat.

7.9. Premiul va fi expediat câștigătorului de către Organizator la adresa de e-mail furnizată de acesta în cadrul procesului de validate după semnarea și transmiterea procesului-verbal de predare-primire de către câștigător reply la e-mail-ul Organizatorului in termenul prevazut la art. 7.7.

7.10. Refuzul de a comunica actul de identitate pentru verificarea identitătii câștigatorului și întocmirii procesul-verbal de predare-primire premiu sau de a semna procesul-verbal de predare-primire a premiului, duce la invalidarea câștigătorului și la pierderea dreptului asupra premiului, urmând a se apela la rezerve, în ordinea extragerii.

7.11. Premiul va fi comunicat câștigătorului, doar pe teritoriul României, prin grija și pe costul Organizatorului, într-un termen de maxim de 5 (cinci) zile calculate de la momentul validării Câștigătorilor și restituirii de către castigator  a procesului-verbal de predare-primire semnat.

7.12. Organizatorul nu va fi răspunzător pentru prejudiciile suferite de câștigători din momentul predării  fiecărui premiu pentru fiecare dintre aceștia, indiferent de natura acestor prejudicii.

 

  1. ALTERNATIVE ALE PREMIILOR

8.1. Câștigătorul nu poate opta pentru primirea contravalorii premiului în bani sau alte obiecte și nici nu poate solicita modificări ale caracteristicilor premiului.

 

  1. ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR

9.1. Numele câștigătorilor, rezervele extrase și premiile acordate vor fi publicate pe pagina  https://sameday.ro/untold2024-regulament, conform legislatiei aplicabile.

 

  1. TAXE SI IMPOZITE

10.1. Organizatorul Campaniei va calcula și vira la bugetul de stat impozitul cu reținere la sursă, aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promoționale, conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

10.2. Organizatorul nu este răspunzător de plata altor taxe, impozite, obligații financiare legate de premiul oferit, acestea fiind în sarcina câștigătorului.

 

  1. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT

11.1. În orice situație de forță majoră sau caz fortuit care împiedică sau întârzie, total sau parțial, executarea și continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspundere privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată.

 

  1. ÎNTRERUPEREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CAMPANIEI

12.1. Prezenta Campanie poate fi întreruptă, modificată, suspendată sau poate înceta în orice moment în cazul în care Organizatorul decide, cu anunțarea prealabilă a acestei decizii cu 24 (douăzecișipatru) de ore înainte de momentul întreruperii, modificării, suspendării, pe pagina  https://sameday.ro/untold2024-regulament precum și prin intermediul canalelor media.

 

  1. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

13.1. Prin participarea la extragerea acestui Concurs, Participanții iau la cunostinta ca prin inscrierea in Campanie se vor prelucra date cu caracter personal, participantii fiind rugati sa consulte Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal anexata prezentului Regulament. Inscrierea participantilor in Campanie va echivala cu o confirmare a faptului ca au luat la cunostinta de cele mentionate în prezentul capitol si de faptul ca datele lor personale să fie prelucrate în scopul desfășurării și finalizării Concursului  “Trimite colete prin SAMEDAY easyway și câștigă bilete VIP la UNTOLD 2024”, pe durata strict necesară acestuia.

13.2 Destinatarii care nu doresc utilizarea datelor cu caracter personal  (nume, prenume, număr de telefon, email) în scopul participării la extragerea care le dă posibilitatea de a deveni câștigători, trebuie să trimită un email la [email protected], până la data de 01 iulie 2024, ora 23:59:59, având ca subiect „Concurs” și prin care să solicite excluderea AWB-ului aferent coletului său din lista AWB-urilor care îndeplinesc condițiile de participare, specificând numărul de AWB a cărui excludere o solicită. În lipsa unei astfel de solicitări se consideră că și-a dat acordul cu privire la utilizarea datelor cu caracter personal enumerate, în vederea contactării sale în cazul în care AWB-ul aferent trimiterii a cărui expeditor este, a fost extras câsștigator.

13.3. Datele cu caracter personal ale participantilor ale caror AWB-uri nu a fost extrase castigatoare nu vor fi utilizate de catre Organizator in niciun alt fel, decat acela al prestarii serviciilor de livrare al trimiterilor.

13.4. Organizatorul poate comunica datele participanților către autoritățile publice, după caz.

Operatorul va colecta de la participanți următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, număr de telefon, iar în cazul persoanelor desemnate câștigătoare ale Concursului, vor fi colectate următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, număr de telefon, adresa de livrare, data nașterii, copie a cărții de identitate, precum și orice date necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor legale ale Organizatorului în vederea acordării si/sau livrarii premiului. In cazul refuzului de a furniza informatiile mentionate mai sus, persoana vizata va fi in imposibilitate de a participa la Concurs.

13.5. Datele cu caracter personal ale participanților la Campanie vor fi colectate de către Operator în scopul:

  1. i) organizării și desfășurării Campaniei;
  2. ii) desemnării și validării câștigătorilor;

iii) atribuirii premiului in atentia castigatorului și îndeplinirii obligațiilor fiscale de catre Organizator.

Prin participarea la Concurs “Trimite colete prin SAMEDAY easyway și câștigă bilete VIP la UNTOLD 2024”, persoanele participante își dau acordul în vederea prelucrării datelor cu caracter personal.

13.6. Participantul la Campanie, în calitatea sa de persoană vizată are, conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind liberă circulație a acestor date, următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere, dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a se opune prelucrarii și dreptul de a se adresa cu o plângere Autorității Naționale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

13.7. În România, datele de contact ale autorității de supraveghere pentru protecția datelor sunt următoarele:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București

Telefon: 0318.059.211; 0318.059.212

E-mail: [email protected]

13.8. Exercitarea drepturilor mai sus menționate se poate face atât prin transmiterea unei solicitări prin e-mail la adresa [email protected] , cât și prin poștă sau curier la adresa: București, str. Gara Herăstrău nr. 6, Cladirea GlobalWorth Square, etj. 6 si 7, sector 2, cu mențiunea “în atenția Responsabilului Sameday cu protecția datelor/DPO”.

13.9. Datele cu caracter personal ale participantilor pot fi stocate pentru perioade determinate conform următoarelor criterii: (i) duratele prevăzute de legislații specifice (precum legislația contabilă); (ii) duratele maximale în care aspecte de răspundere juridică ar putea fi atrase față de Organizator; și (iii) durata necesară din punct de vedere practic la expirarea perioadelor legale sau de prescripție juridică pentru anonimizarea sau eliminarea efectivă, având în vedere dificultățile de identificare a momentului de colectare a unor date.

Sameday Delivery S.A. urmărește o abordare minimalistă a prelucrării, inclusiv prin stocare, a datelor cu caracter personal, scop în care are în vedere evaluarea din timp în timp a posibilităților practice și riscurilor ștergerii, anonimizării sau unor măsuri similare cu privire la datele cu caracter personal prelucrate.

13.10. Consecințele nefurnizării de catre participant a datelor cu caracter personal pot fi urmatoarele: imposibilitatea de a fi înrolati/inregistrati în prezenta Campanie, imposibilitatea desemnării ca și câștigător sau imposibilitatea livrării premiului, după caz.

 

  1. TEMEIUL LEGAL

14.1. Campania este organizata pe baza prezentului Regulament si se desfasoara in conformitate cu dispozitiile Ordonantei de Guvern nr. 99/2000, actualizata, privind comercializarea produselor si serviciilor de piata. In conformitate cu prevederile art. 41 (2) din O.G. nr. 99/2000, PARTICIPANTILOR NU LE ESTE IMPUSA IN CONTRAPARTIDA NICIO CHELTUIALA DIRECTA SAU INDIRECTA, SUPLIMENTARA, PARTICIPAREA LA CAMPANIE FIIND GRATUITA.

 

  1. LITIGII

15.1. Eventualele neînțelegeri apărute între Organizator și participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, acestea vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești române competente din București, în conformitate cu prevederile legislației române.

 

  1. CONTESTAȚII

16.1.  Orice cerere scrisă a participanților la Campanie în vederea sesizării Organizatorului cu privire la nerespectarea prezentului Regulament va fi transmisă Organizatorului în termen de maximum 48 (patruzecișiopt) de ore de la publicarea  numelor câștigătorilor și rezervelor extrase, pe pagina  https://sameday.ro/untold2024-regulament, orice sesizare în acest sens, depusă după trecerea termenului de mai sus fiind considerată caduca.

16.2. Intervalul următor de 15 (cincisprezece) zile calendaristice este destinat soluționării contestațiilor care ar putea fi formulate conform celor menționate anterior.

 

  1. ALTE REGLEMENTĂRI

17.1. În caz de tentativă sau fraudă a sistemului IT, abuz sau orice acte îndreptate împotriva și la adresa Organizatorului sau partenerilor acestuia, Organizatorul își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru remedierea situației și tragerea la răspundere în condițiile legii a celor vinovați, inclusiv, dar fără a se limita la descalificarea Participanților la Campanie.

17.2. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru imposibilitatea participării la acest Regulament din cauza unor erori de software sau din cauza unor cauze care nu depind direct de Organizator, cum ar fi defecțiuni tehnice ale furnizorului de servicii de internet, etc.

17.3. Organizatorul va lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea Campaniei în condițiile normale conform celor prezentate, însă nu își asumă răspunderea pentru eventualele nemulțumiri, contestații ale participanților, care nu vizează încălcări ale cadrului legislativ în vigoare.

17.4. Regulamentul se completează cu Termenii și Condițiile de preluare/livrare prin intermediului lockerului/easybox disponibile pe site https://sameday.ro/restrictii-si-conditii-de-transport-in-easybox/, Modalitățile de ambalare disponibile pe site https://sameday.ro/modalitati-de-ambalare/.

17.5. În cazul în care câştigătorul unui premiu este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, acesta este îndreptăţit să intre în posesia premiului numai prin intermediul tutorelui legal, incluzând semnarea de către tutore a unei declaraţii date cu încuviinţarea Autorității tutelare – dacă este cazul, potrivit legii -, prin care Organizatorul este absolvit de orice răspundere decurgând din acordarea premiului respectiv, precum şi de plată a oricăror daune sau pretenţii de orice natură legate de premiul respectiv şi de participarea la prezența Campanie.

17.6. În situația în care premiul nu poate fi acordat, acesta rămâne în posesia Organizatorului care poate dispune liber de acesta, în maniera pe care o va consideră necesară sau potrivită intereselor sale.

17.7. Organizatorul nu poate fi făcut responsabil pentru eventualele daune, răni sau pierderi suferite de participanți în timpul utilizării automatelor easybox sau în legătura cu acestea.

 

 

ORGANIZATOR,

DELIVERY SOLUTIONS S.A.

 

 

[1] Sameday easyway – serviciu de postă si curierat, destinat clienţilor fără contract, care face parte din categoria serviciului de trimitere recomandată pentru colete cu o greutate taxabilă maximă de 20 kg. Este un serviciu de trimitere locker to locker, in sensul in care trimiterea postala va fi incarcata de catre Expeditor in lockerul(easyboxul) selectat pentru preluare si va fi livrata in lockerul selectat pentru predare.

[2] Locker (easybox) – reprezintă un sistem de livrare de colete, constând într–un terminal automat, realizat din metal, de formă unui dulap conțînând mai multe camere de depozitare, securizate in multiple moduri, accesibile clienților 24/7, pe baza unui cod.

[3] AWB–ul – reprezintă documentul de transport care însoțește orice trimitere poștală/expediere și care conține un plic/colet/marfă, identificat printr–un cod unic care permite urmărirea acesteia în rețeaua poștală și de transport Sameday.

 

Câștigători:

  • Nicoleta Barzu – câștigător 1 – refuz câștigător
  • Alexandro Luccio – câștigător 2
  • Bot Darius -Andrei – câștigător 3
  • Daniel Moldoveanu – câștigător 4
  • Razvan Costin Tudose – câștigător 5

 

Rezerve:

Rezerve câștigător 1:

  • Ovidiu Priporeanu / Andreea Grid – câștigător 1
  • Dragos Firescu

Rezerve câștigător 2:

  • Doina Anisorac
  • Saeid Birjandi

Rezerve câștigător 3:

  • Pop Andreea
  • Alex Salan

Rezerve câștigător 4:

  • Andrada Iconar
  • Iuliana Hadar

Rezerve câștigător 5:

  • Gigi Macarescu
  • Catalina Gal

Accessibility menu

Font settings

Increase or decrease font size 100%

Adjust content

Adjust colors

Adjust cursor

Color vision deficiency